Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020
Axa prioritară 6: “Educație și competențe”
Titlul proiectului: ”Dezvoltarea învățământului terțiar universitar în sprijinul creșterii economice - PROGRESSIO”
Cod SMIS 2014+: 125040
Obiectivul general al proiectului este acela de a implementa un sistem integrat de masuri de educație si de formare profesionala în vederea îmbunătățirii competentelor antreprenoriale pentru un grup ținta (GT) format din 102 doctoranzi/postdoctoranzi (GT), în concordanță cu cerințele pieței muncii fiind implementat în regiuni mai puțin dezvoltate (Sud Muntenia, Centru, Nord-Est).
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020
UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIȘTE
IUNIE 2019
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României